Welcome, you pet lover :)

Acasa > Lista-rase > Caini > Bull-terrier
Limba:ro

bull terrier

  • Cunoscut si ca: Bullies, Bull si Terrier
  • Clasification: Caini terrieri
  • Utilizat ca: Caine de companie
  • Marime: Mediu
  • Tipul blanii: Sarmos
  • Lungime blana: Scurta
  • Culoarea blanii: Doua variante: alb si colorat. La cel alb sunt acceptate marcaje doar pe cap, pe cand cel colorat poate fi negru, tigrat, rosu, cafeniu, negru- tigrat si tricolor cu marcaje albe.
  • Speranta de viata: 10- 12 ani
  • Marime :
  • Nivelul de energie :
  • Usurinta in dresare :
  • Caine de atentionare :
  • Caine de paza :
  • Caine de companie :
  • Interactiunea cu copii :
  • Interactiunea cu oamenii :
  • Ingrijire :
  • Popularitate :

Descriere scurta

Bull Terrier este un caine de talie medie, insa robust si cu o forta de necontestat. Recunoscut odinioara pentru forta de care dadea dovada in luptele cu caini, astazi, Bull Terrier este un excelent caine de paza, dar si un bun companion pentru o familie activa. Prietenos si sociabil cu oamenii, patrupedul are mereu chef de joaca, de aceea, nu de putine ori va alerga sprinten prin casa si va va indemna si pe voi sa va jucati cu el. Chiar daca are un temperament puternic, Bull Terrier cere atentie, afectiune si grija din partea familiei adoptive, de aceea va creste sanatos si armonios mai ales daca simte fericire in jurul sau. Ca nevoi speciale, aceasta rasa trebuie socializata de timpuriu cu oamenii, copiii si alte animale, altfel poate deveni agresiva.



bull terrier - Comportament si abilitati

Abilitati

Cainele Bull- Terrier este energic si vioi, un caine de paza excelent, mereu preocupat de ceva. Daca la inceputuri, English Bull Terrier a fost antrenat pentru lupte dar si pentru a prinde sobolani, astazi statura si temperamentul lor i-a calificat si pentru paza si protectie. Nivelul lor inalt de alerta, precum si instinctul de lupta sunt caractere graitoare in acest sens. Pe langa aceste abilitati, care sunt apreciate in cadrul protectiei, rasa este foarte apreciata ca si animal de companie pentru familii. Tot ei ies in evidenta si cand vine vorba de spectacol. Se simt exceptional cand sunt in lumina reflectoarelor, iar in cadrul concursurilor abordeaza o incredere si seninatate fantastica.

Personalitate

Focos, curajos si cu un temperament rezumat la aceste doua caracteristici, un Bull Terier este animalul extrem de loial stapanului sau. Desi aceasta rasa a fost crescuta pentru lupte, in prezent are un temperament mult mai bland. Stilul lor este unul exuberant si foarte vioi, adaptandu-se perfect cu familiile foarte energice. English Bull- Terrier poate fi destul de incapatanat si va face exact cum crede el, fapt ce mai poate sa le dea de furca stapanilor sai. Cand vine vorba despre protejarea familiei, un Bull -Terrier este neinfricat si are toate calitatile unui caine de paza si protectie ideal. Chiar daca poate parea agresiv, cu toate acestea, un Bull Terier este foarte iubitor, cald si are o personalitate blanda.

Interactiunea cu familia

Bull Terrierul are un temperament perfect pentru a se adapta usor vietii de familie. Este protector si iubitor cu toti membrii sai si devine un companion excelent chiar si pentru copii. Are nevoie de o familie activa, unde poate sa se desfasoare in voie. De asemenea, este absolut necesar sa fie invatat cu regulile casei, pentru a putea convietui in limite normale.

Interactiunea cu copii

Cand vorbim despre relatia unui Bull Terrier cu cei mai mici membrii ai familiei, se recomanda ca toti copiii sa fie invatati cu atitudinea de dominanta in fata cainelui, in caz contrar patrupedul va deveni protector, posesiv sau chiar si gelos. Daca sunt si copii mici in familie, proprietarilor le este recomandat sa antreneze fizic si psihic cat mai mult cainele, pentru a nu deveni prea energic cu cei mici. In rest, desi pare un caine agresiv si de lupta, aparentele inseala in cazul unui Bull Terier. Patrupedul ii va iubi pe cei mici si ii va proteja mereu.

Interactiunea cu alte animale

In ceea ce priveste interactiunea cu alti caini, este necesar sa fie socializati inca din tinerete, pentru a nu deveni agresivi cu verii lor. Masculii nu se inteleg cu alti caini de acelasi gen. Cand vine vorba de animale non-canine, cum ar fi hamsterii, iepurii sau soarecii, English Bull Terrier nu ii va accepta pe teritoriul lor. Pentru ca este destul de posesiv cu mancarea si jucariile lui, e bine sa fie socializat de mic cu alti confrati de ai lui.

Prietenos cu strainii

Cainele Bull- Terrier este recunoscut pentru capacitatea sa mare de a pazi casa si familia. De aceea, strainii sunt vazuti cu ochi suspiciosi de catre animal si in cazul in care nu sunt socializati de mici cu anturajul familiei si oamenii in general, patrupezii pot sa devina si agresivi. Nivelul lor inalt de alerta, precum si instinctul lor de lupta sunt caractere definitorii, iar daca in incaierere animalul va musca, va da foarte greu drumul la victima sau prada.

Tendinta sa latre

Cainele Bull Terrier are un nivel inalt de alerta, de aceea va latra de fiecare data cand simte un pericol pentru familie.

bull terrier - Hrana si ingrijire

Hrana

Valoarea optima a hranei pentru aceasta rasa este de aproximativ 2-5 cesti de mancare pentru caine, impartita in doua mese. Insa atunci cand se elaboreaza dieta cainelui, trebuie luat in considerare si constitutia, varsta, metabolismul precum si nivelul de energie al patrupedului. In acelasi timp, trebuie sa se tina cont si de calitatea produselor alimentare. Printre alimentele care sunt recomandate acestei rase putem enumera carnea fiarta, legumele si fructele proaspete si ocazional pot fi hraniti si cu oua sau iaurt. Alimentatia Bull Terrierului trebuie impartita la doua mese pe zi si nu mai mult. Problema care poate interveni este crestera in greutate. In situatia in care stapanii observa ca animalul de companie a luat in greutate, se recomanda ori scaderea ratiei de mancare, ori cresterea perioadei de exercitii.

Ingrijire

In privinta blanii, ingrijirea unui Bull Terrier este o sarcina foarte usoara. Periajul ocazional cu o manusa de cauciuc este indeajuns. Stapanii trebuie sa fie mai atenti la periaj in perioada naparlirii, de doua ori pe an, cand trebuie curatata blana moarta. Spalarea poate fi realizata cu un sampon uscat sau chiar si cu o laveta umeda. Pe langa ingrijirea blanii, trebuie sa se tina cont si de sanatatea urechilor, pentru a evita urmari dureroase pe viitor. Trebuie sters in jurul urechii, precum si in canalul exterior al urechii. Un alt tratament care trebuie urmat de catre stapanii acestei rase este legata de dinti si unghii. Periajul dintilor trebuie facut de doua trei ori pe saptamana pentru a elimina tartrul precum si diferitel bacterii. In ce priveste unghiile, este recomandata taierea lor o data sau chiar de doua ori pe luna. Este bine sa obisnuiti cainele de mic cu aceste obiceiuri si mai ales cu mersul la veterinar.

Afectiuni si predispozitie la boli

Bull Terrier-ul este un caine destul de sanatos, cu mici exceptii ca la orice rasa. Boala cea mai grava care afecteaza acesta rasa este nefrita ereditara, o maladie severa a rinichilor, care evolueaza inca din tinerete. In cele mai multe cazuri, cainii cu aceasta rasa nu traiesc mai mult de trei ani. De asemenea, patrupezii pot acuza cancere de piele, cauzate de expunerea prelungita la soare, boli cardiace, alergii sau cazuri de surzenie, acestea din urma fiind afectiuni congenitale. Pentru a sti daca patrupedul sufera de aceasta maladie, se recomanda testarea anuala pentru nivelul proteinei si a creatinei in urina, incepand cu varsta de 18 luni. In cazul in care testul este pozitiv, nu este recomandat sa fie imperechiati.

Afectiuni

- nefrita ereditara - pierderea auzului - cancer de piele (mai ales la cainii cu blana alba) - displazie renala - probleme renale - afectiuni cardiace - alergii ale pielii - luxatie lentilei (dislocarea sau ruperea ligamentelor oculare) - comportamentul obsesiv-compulsiv (manifestat prin prin alungarea cozii sau auto-mutilare)

bull terrier - Adaptabilitate

Adaptabilitate

Cainele Bull Terrier este un caine cu un temperament echilibrat, care se adapteaza usor cu viata de familie si cu spatiile interioare. Datorita staturii scunde, cainele nu are nevoie de foarte mult spatiu, o casa cu o curte mica fiind ideala. In privinta comportamentului, pentru a se adapta usor cu oamenii si anturajul familiei, precum si cu alte animale, este recomandat stapanului sa il socializeze cu acestia de mic. De asemenea, plimbarile in spatiul exterior casei sau curtii sunt imperios necesare atunci cand vorbim despre socializare si adaptabilitatea cainelui.

Curte sau apartament

In ceea ce priveste locuinta, este recomandat sa fie tinut in casa, iar daca exista si acces la curte este si mai potrivit. Datorita energiei debordante, cainele Bull Terrier are nevoie de foarte multa miscare, de aceea, expertii nu recomanda cresterea lui intr-un apartament. O astfel de rasa este mult mai potrivita traiului la casa, in special daca are parte si de o curte in care isi poate consuma energia.

Tolereaza sa fie lasat singur

Bull Terrier este un caine care are nevoie de compania oamenilor. In situatia in care sunt lasati singuri pentru mult timp, se plictisesc si isi vor gasi metode de distractie, cum ar fi sa roada mobilierul sau sa distruga diferite obiecte din casa.

Adaptarea la vreme

Cand vine vorba de climat, atunci se poate afirma ca aceasta rasa nu se descurca exceptional pe vreme rece si umeda. De aceea, este recomandat ca in perioada friguroasa sa fie imbracat cu o haina, sa le tina de cald.

bull terrier - Dresaj si antrenament

Dresaj

Violent si chiar artagos de multe ori, cainele Bull Terrier are nevoie de educatie timpurie. Acest lucru este recomandat pentru o mai buna socializare a acestuia cu alte animale cu care poate fi agresiv, dar si pentru a deveni obedient in fata comenzilor venite din partea stapanului. In privinta dresajului, acesta trebuie realizat cu calm, iar comenzile sa nu inspire agresivitate. Totodata, sesiunile de antrenament sunt recomandate a fi scurte, intrucat un Bull Terrier poate avea probleme cu concentrarea si dupa ceva timp sa si-o piarda complet. Dresajul poate fi un proces destul de indelungat, de aceea este recomandat stapanului sa aiba multa rabdare cu patrupedul sau.

Inteligenta

Prietenosi, atasati de familie si mereu activi, cainii Bull Terrier mai sunt recunoscuti dupa denumirea de "copilul de trei ani in costum de caine". Foarte inteligenti, cainii Bull Terrier raspund cel mai bine la comenzi si invata repede sarcinile care li se dau, mai ales daca sunt inconjurati de dragostea familiei si simt fericirea stapanilor.

Nivelul de energie si exercitiile

In vremurile de odinioara, cainele Bull Terrier era folosit mai ales in luptele de caini, fiind un caine foarte energic si care ataca instant. Astazi, rasa isi pastreaza nivelul de energie ridicat, fiind un patruped mereu preocupat si vioi. Astfel, nivelul de energie este unul foarte ridicat, in comparatie cu alti patrupezi de aceeasi marime.

Instictul de vanatoare si urmarire

Cainele Bull Terrier este recunoscut in istoria sa ca un excelent animal de lupta, fiind de multe ori folosit si pentru hartuirea taurilor. Rasa Bull Terrier a fost constant imbunatatita, insa nu spre vanatoare si urmarire. ci pentru a deveni excelenta pentru compania omului.


  • Bull Terrier este vioi, prietenos si jucaus
  • Bull Terrier are nevoie de un dresaj calm, realizat in sesiuni scurte
  • Bull Terrier poate fi agresiv cu alte animale daca nu este socializat de mic cu acestea
  • Bull Terrier este usor de recunoscut dupa capul in forma de ou
  • Bull Terier este un bun caine de paza
  • Bull Terrier se intelege bine cu copiii
  • Bull Terrier poate deveni dominant si incapatanat in fata stapanului
  • Bull Terrier se adapteaza usor la orice mediu
Cainele Bull terrier este potrivit pentru tine daca:
  • esti un stapan rabdator si calm
  • ai timp de dedicat documentarii despre rasa Bull Terrier si dresajului patrupedului
  • esti un stapan de caini experimentat
  • familia isi face mereu timp pentru joaca alaturi de patruped
  • esti ferm atunci cand dai comenzi cainelui

Cainele Bull terrier NU este potrivit pentru tine daca:
  • nu ai timp pentru un dresaj realizat de timpuriu
  • vrei un caine foarte docil si ascultator
  • esti mult timp plecat de acasa
  • esti o fire sedentara
  • nu ai mai avut caini pana acum
Rasa Bull Terrier a fost definitivata in anul 1835, de catre James Hinks, dupa interzicerea in Anglia a luptelor dintre caini si tauri. Cel mai probabil, rasa a fost obtinuta din imperecherea Bulldogului si a altei rase acum disparuta, Terrier Englez Alb. Mai apoi, se spune ca acest metis a fost incrucisat cu patrupedul Pointer Spaniol, rezultat fiind unicul Bull Terrier, cel care de altfel a mostenit laturile agresive ale parintilor sai. Timp de cateva secole, muscatul taurilor sau luptele cu alti caini au fost printre abilitatile acestei rase, spre amuzamentul si spiritul recreativ al europenilor din acea perioada. Insa, rasa a fost in continua imbunatatire, astazi fiind apreciata intr-o familie chiar si cu copii mici. Bull Terrier reprezinta un bun caine de paza, de companie, joaca, dar si un model al cainelui devotat si iubitor.
Capul ovoidal reprezinta aspectul ce il diferentiaza pe Bull Terrier de ceilalti patrupezi. De talie medie, acest caine este robust, puternic si musculos. Usoara protuberanta dintre frunte si nas si ochii mici si putin oblici fac din Bull Terrier un animal foarte usor de recunoscut. Forma capului ii ofera si un aer de siguranta si hotarare cainelui, dar si il ajuta, pentru ca muscatura lui sa fie una si mai puternica. Urechile sunt subtiri, apropiate si tinute drept, iar coada este conica si de lungime medie. Blana scurta si dreapta poate fi alba cu pete negre, dar si alta culoare cu sau fara pete. Masculul poate avea intre 53 si 56 de cm, la fel ca si femela, in timp ce greutatea este de 25-30 kg, respectiv 24-28 kg.